Jurnalism la Dervent 2018

De ce Dervent 2018? De ce după Dervent 2017? Poate pentru că jurnalism la Dervent înseamnă mai mult decât jurnalism. Poate pentru că jurnalismul înseamnă să îi descoperi pe ceilalți și să te descoperi pe tine prin ei. Poate pentru că jurnalismul fără suflet nu este jurnalism și unde puteam găsi însuflețirea mai bine decât aici? Poate pentru că putea să fie în orice altă parte a țării, dar nu putea decât să fie aici.

Durostorum – Spre Istorie Înainte

Silistra este un oraș bulgăresc situat chiar la granița cu România. Pe vremuri, românii din Călărași traversau Dunărea cu bacul ca să cumpere de la bulgari lucrurile pe care nu le găseau sub regimul Ceaușescu: ciocolată, săpunuri, deodorante. Acum, obiectivul principal al traversării graniței nu mai este comerțul, căci ambele țări sunt parte din Uniunea Europeană. În schimb, mulți români traversează apele liniștite ale Dunării pentru turism, fiindcă orășelul de dincolo de fluviu adăpostește obiective turistice interesante, printre care ruinele cetății Durostorum.

Pe urmele tracilor și ale primilor creștini

Cerul a fost martorul unei noi experiențe începute încă de la primele ore ale dimineții. Drum îmbrățișat de verde infinit, aer proaspăt și revigorant, briza lină a vântului, liniște; pe scurt un peisaj scăldat în razele soarelui încă puternic pentru un început de toamnă. Acesta este tabloul perfect, ce descrie ”Valea Seacă”, acolo unde râul Taban, secat în secolul al XVIII-lea, a sculptat adânc de-a lungul timpului, dând naștere unor formațiuni de calcar, canioane pitorești și peșteri.

În vizită la cetatea scufundată – Păcuiul lui Soare

Pentru că tabăra de jurnalism de la Dervent este și despre tineri, despre bucurie, despre soare și viață, Părintele Stareț Andrei ne-a oferit în ultima zi ocazia unei vizite la ceea ce mulți jurnaliști numesc pompos ”Atlantida României”. O cetate veche de 1000 de ani, din care doar o șesime mai stă astăzi la suprafață, restul fiind îngropat sub apele Dunării.

SACRALITATE ȘI MISTER. Mormântul regelui get Dromihete

Anul 1982 este momentul descoperirii a ceea ce istoricii cred că este mormântului marelui Dromihete. Sub o movilă de pământ, la Sveştari, în Bulgaria, la aproximativ 50 de kilometri de granița cu România, se găsește locul de veci al celui mai vechi rege get menționat de izvoarele istorice.

Arheologii au identificat prima dată mormintele folosind imaginile din aer care arătau movile de pământ nefirești în zonă

Secolul al 3-lea înainte de Hristos îl găsea pe Dromihete, rege al geților. Stăpân peste teritoriul de la sud de Dunăre, acesta este menționat în izvoarele istorice ca fiind un conducător autoritar, care a condus geții cu înțelepciune și s-a folosit de diplomație pentru a evita multe războaie.

Locul în care istoria și religia se împletesc: Biserica Stejarul

Situată în podișul Dobrogei, în partea estică a comunei Saraiu, Mânăstirea Stejarul- Înălțarea Domnului reprezintă un colț de Rai pentru cele patru măicuțe stabilite aici, dar și pentru localnicii satelor din împrejurimi. Având o vechime de aproximativ 14 ani, mânăstirea ascunde o fascinantă poveste plină de istorie pe care puțini au auzit-o, însă cei care sunt cu adevărat curioși o pot asculta chiar din gura măicuțelor de la mânăstire. Denumirea provine de la dealul Carapelit-Bair, care prin traducere în limba română are înțelesul de “stejarul negru” sau chiar “lemnul negru”.

Mănăstirea Capidava – arc peste timp

Experiența mea cu tabăra de jurnalism de la Mânăstirea Dervent a început încă dinainte să înceapă. Anul trecut citeam articolele prietenilor mei. Următorul pas… i-am întrebat despre ce este vorba şi am rămas surprins de entuziasmul cu care îmi povesteau despre activităţile din tabără, despre drumeţiile pe care le-au avut şi despre Părintele Andrei. Apoi, am ajuns alături de ei în ediția a doua.

Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului

După o zi de vizitat alături de Părintele Andrei, starețul mânăstirii, drumul ne-a purtat spre mânăstirea Capidava. Aceasta este situată pe malul drept al Dunării, în partea vestică a judeţului Constanţa, pe drumul ce leagă Cernavodă de Hârşova.

Încă de la intrarea pe poarta mânăstirii am fost întâmpinaţi de maica stareţă – stavrofora Mihaela (Pantea), fericită că un grup de tineri au ales să viziteze mănăstirea.

De la traco-dacic la tragic, de la Bizantin la chin

În drumurile noastre din programul ”Jurnalism la Dervent” am vizitat și fosta cetate dacică Sacidava. La suprafață este cu totul impresionantă. Poziționarea strategică de care odinioară dacii, romanii și urmașii lui Constantin cel Mare – bizantinii – s-au bucurat, acum rămâne doar o ruină printre ruine. Uitată de om, vreme și lume.

Tabără pentru voluntarii de la Crucea Roșie la Mânăstirea Colilia

De cinci ani, voluntarii de la Crucea Roșie Constanța vin în tabără la Mânăstirea Colilia, acolo unde desfășoară simulări ale activităților de prim ajutor în cazul dezastrelor naturale.

cof

Directorul de la Crucea Roșie Constanța, doamna Carmen Lungu, alături de maica stareță, Rafaela, sunt sufletul acestui proiect destinat dezvoltării personale a voluntarilor.

Tabăra durează aproximativ o săptămână, timp în care participanții, adulți și copii, învață comportamentul adecvat în cazul dezastrelor naturale, tehnici de prim ajutor și își dezvoltă abilitățile de comunicare în situații de criză.

Hramul mânăstirii Lipnița – prilej de bucurie pentru dobrogeni și pelerini

Oameni uniți de aceleași trăiri

Val de emoție pură. Liniște sufletească. Gânduri – o mie. Asta am trăit când, puțin după răsăritul soarelui, am intrat pe poarta Mânăstirii Lipnița din județul Constanța, care pe 29 august și-a sărbătorit ocrotitorul, Sfântul Ioan Botezătorul.

O cărare lungă,  grupuri de oameni adunați pe mai multe coloane, chipuri de femei acoperite de basmale, priviri angelice de copii îmbrăcați în costume populare, pelerini cu însemne distinctive reprezentate de eșarfe de un galben intens, turiști veniți de pretutindeni, toți încercau să ajungă cât mai aproape de locul unde preoții slujeau Sfânta Liturghie. Atâtea fețe străine care luau contact pentru prima dată au fost unite de același scop: slava lui Dumnezeu și  mântuirea.

Toți țineau capul plecat, se închinau și ascultau cu smerenie glasul preoților ce rosteau rugăciuni. Nimic nu-i putea face să iasă din această atmosferă. Nici măcar țipetele copiilor care alergau în incinta mânăstirii, tratând totul ca pe o simplă joacă.

Renaşterea Casienilor, la Mânăstirea Sfântului Ioan Casian

Pentru foarte mulţi dintre noi, vacanțele reprezintă o căutare a istoriei naționale, o regăsire a  locurile simple, pustii şi lipsite de civilizaţie unde ne putem reconecta cu uşurinţă la „arborele genealogic”  şi la originile noastre străvechi.

Mai puțin bătut de pașii turiștilor moderni, ţinutul Dobrogei reprezintă o întoarcere acasă, o întoarcere la pământul străbunilor noştri. Aici au apărut mari oameni care au dat un sens istoriei şi care au reuşit să lase ceva în urmă. Aici, monumentele de artă, inscripţiile și peisajele spun toate poveşti care trezesc un sentiment de admiraţie şi mândrie faţă de acest popor care, de-a lungul aniilor, a suferit nenumărate „loviri peste obraz”.