Locul în care istoria și religia se împletesc: Biserica Stejarul

Situată în podișul Dobrogei, în partea estică a comunei Saraiu, Mânăstirea Stejarul- Înălțarea Domnului reprezintă un colț de Rai pentru cele patru măicuțe stabilite aici, dar și pentru localnicii satelor din împrejurimi. Având o vechime de aproximativ 14 ani, mânăstirea ascunde o fascinantă poveste plină de istorie pe care puțini au auzit-o, însă cei care sunt cu adevărat curioși o pot asculta chiar din gura măicuțelor de la mânăstire. Denumirea provine de la dealul Carapelit-Bair, care prin traducere în limba română are înțelesul de “stejarul negru” sau chiar “lemnul negru”.

Începuturile Schitului Stejarul

Pe marginea râului Topolog, la granița dintre Constanța și Tulcea, satul Carapelit a fost înființat și locuit de către tătari. După secole, majoritatea locuitorilor a fost alcătuită din români, țărani cu ocupații simple și cu buna credință în Dumnezeu. Un început în care oamenii învățaseră să se bucure cu puține lucruri, iar grija zilei de mâine se rezuma la punerea merindelor pe masă. Locuințele acestora erau foarte modeste la acea vreme. De la înființarea sa, satul Carapelit a aparținut de comuna Eni-Sarai. Mai târziu, puținii locuitori rămași au schimbat denumirea satului în Stejarul, aparținând comunei Saraiu, însă lipsa unei bisericii a satului era resimțită de oamenii locului. Cum pe atunci mijloacele moderne de transport mai că nu existau în regiunile rurale, credincioșilor le era foarte greu sa meargă la slujbele de duminică în satul din vecinătate, Dulgheru. Fapt ce a dus la înființarea propriei biserici, reușindu-se finalizarea construcția acesteia în satul Stejarul în 2004. În același an, aceasta a fost sfințită cu hramul “Înălțarea Domnului”, de unde și denumirea actuală.

Preotul Aurel Lazarov, martirul Mânăstirii Stejarul

Preoții care au slujit la această biserică în decursul anilor au fost în număr de șase, însă doar numele unuia dintre aceștia a rămas întipărit în memoria credincioșilor. Se numea Aurel Lazarov și locuia împreună cu familia sa, preoteasa Lazarov si fiul lor de 3 ani, încă de la început, în satul Stejarul. Povestea sa a rămas în icoanele pictate pe pereții mânăstirii.

În vremea comunismului, o perioadă în care oamenii au dus o viață aspră, părintele Aurel, slujitorul mănăstirii Stejarul, a fost arestat în data de 7 mai 1950. Motivul arestării este unul incert, însă fiul acestuia spune că tatal său a spovedit într-o seară doi fugiți din Munții Babadagului, oferindu-le chiar un acoperiș deasupra capului și provizii. Când vestea a ajuns mai departe, autoritățile au dat ordin de arestare a părintelui. 10 ani a fost închis la Jilava, Cavnic și Aiud. A fost torturat în închisoare pentru că refuza să renunțe la jurământul său de preot și a păstrat taina spovedaniei.
Pe 6 iunie 1960, familia sa a primit o scrisoare prin care a fost anunțată de moartea părintelui. Cei apropiați sunt convinși că el a pierit în urma torturilor la care a fost supus. Fiul părintelui a fost și este afectat încă de suferințele pe care tatăl său le-a suportat în perioada comunistă.

Un nou început pentru Schitul Stejarul

În anul 2004, Părintele Andrei Tudor,  în prezent stareț al Mânăstirii Dervent, a sprijinit reînființarea schitului, care fusese părăsit timp de 35 de ani; aici au venit Monahia Ambrozia Gheorghe împreună cu trei maici de la Mânăstirea Sf. Elena de la mare, ele fiind viețuitoare la Stejarul până în ziua de astăzi.

Acestea primesc  la biserică mulți pelerini, însă își doresc să sporească fluxul de vizitatori. Părintele Andrei mărturisește ca această biserică este “locul lui de suflet”, doarece o spovedește pe măicuța Ambrozia încă de când aceasta avea doar 9 ani, iar legătură care s-a format este una care va dăinui. Măicuța povestește zâmbind cum a vrut să vină la mânăstire încă din copilărie, dar părinții nu o lăsau; la 15 ani, cînd avea vârsta la care putea intra în mânăstire, părinții i-au ascuns buletinul de identitate ca să nu poată pleca; ea și-a găsit însă pașaportul și cu el a mers la mânăstirea Sf. Elena de la mare și și-a început viața duhovnicească.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s