Pe urmele tracilor și ale primilor creștini

Cerul a fost martorul unei noi experiențe începute încă de la primele ore ale dimineții. Drum îmbrățișat de verde infinit, aer proaspăt și revigorant, briza lină a vântului, liniște; pe scurt un peisaj scăldat în razele soarelui încă puternic pentru un început de toamnă. Acesta este tabloul perfect, ce descrie ”Valea Seacă”, acolo unde râul Taban, secat în secolul al XVIII-lea, a sculptat adânc de-a lungul timpului, dând naștere unor formațiuni de calcar, canioane pitorești și peșteri.

Continue reading

Advertisements

O lecție despre credință și speranță la mânăstirea Sfântului Efrem cel Nou

A fost o zi lungă, în care pașii ne-au purtat la nenumărate obiective turistice din Dobrogea, dar apusul soarelui m-a găsit tot fără subiect. Toți colegii mei aveau deja în minte textele pe care le vor publica, dar, pe când ne întorceam grăbiți, de la Peștera Sfântului Ioan Casian, nu foarte departe de Cheile Dobrogei, eu încă nu știam despre ce voi scrie.

Muzeul de artă de la țară, la care am ajuns prea târziu

Ar fi trebuit să scriu despre Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă, din Topalu, singurul muzeu de artă din lume amplasat într-un sat. Acolo sunt păstrate opere prețioase ale unor artiști consacrați precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian sau Nicolae Tonitza. Din păcate, muzeul era închis la ora la care am terminat noi de ascultat povestea Sfântului Ioan Casian.

Toată ziua, Părintele Andrei, care ne-a fost și ghid prin tărâmurile pline de istorie și credință, ne-a amintit că are o surpriză pentru noi, dar n-am bănuit că surpriza va deveni subiectul meu. Continue reading

O istorie paleocreștină descoperită din întâmplare

Experiența noastră pe meleaguri dobrogene se apropie de final, un final la care nu mă gândeam, nu credeam că o să vină și că o să fie atât de dificil. Spun dificil, pentru că m-am atașat atât de mult de tot ceea ce înseamnă Dobrogea și tot ceea ce este specific acesteia, de la oameni, locuri, povești impresionante ascunse după chipuri calde, până la mâncare, tradiții și obiceiuri. Pe lângă toate acestea mai este ceva, care cu siguranță mă va ține legată de plaiurile mirifice, și anume familia pe care am clădit-o în decursul unei săptămâni, familie frumoasă, formată din caractere diferite, care s-au armonizat în timpul peregrinărilor și al muncii în redacția noastră ad-hoc. Nouă studenți – șapte de la jurnalism și doi de la teologie, împreună cu domnul decan Mihai Coman,  Oscar Stănciulescu, doctorand și cadru didactic asociat al facultății noastre și domnul Silviu, șoferul și prietenul nostru de nădejde, au făcut istorie. Ea nu s-ar fi putut întemeia fără părintele Andrei, starețul Mânăstirii Dervent, un om căruia nu-i voi putea mulțumi niciodată îndeajuns pentru că a făcut din această tabără o experiență care a marcat traseul vieții mele. Am simțit nevoia să împărtașesc aceste lucruri înainte de a începe să vă povestesc despre următoarea destinație, pentru că am  trăit ceva ce poate nu voi mai avea prilejul în viață să trăiesc.

După o zi lungă, începută încă de la primele ore ale dimineții, ajungem la poalele dealului Piatra Roșie, la monumentul paleocreștin din Niculițel, județul Tulcea. Pe principiul  “nimic nu este întâmplător”, așa a fost descoperită și această construcție, . După o ploaie torențială, apele care au dat năvală peste sat, în primăvara anului 1971, au dezvelit o porțiune din cupola unei cripte, atrăgând privirile localnicilor. Aceștia au săpat și astfel au descoperit un sicriu și oseminte vechi. Au anunțat autoritățile, iar arheologii au făcut săpături până la găsirea intrării. Toate aceste date ne sunt prezentate de părintele Andrei, care s-a născut și a copilărit în Niculițel, chiar în locul pe unde trecea pârâul care a dezgolit cripta, acum secat.

IMG_4668Cercetarea a fost lungă și anevoioasă la vremea respectivă, dat fiind faptul că monumentul era amplasat într-o zonă locuită, la intersecția unor căi de acces. Împreună Continue reading

Peștera Sfântului Andrei –cea mai veche biserică creștină din România

Am avut ocazia să vizitez foarte multe mânăstiri de-a lungul timpului, dar niciuneia nu i-am cunoscut istoria și secretele pe care le ascunde.

Sub numele de Peștera Sfântului Apostol Andrei este cunoscută o mânăstire dobrogeană situată în apropierea localității Ion Corvin, județul Constanța, care are o poveste impresionantă. Am aflat-o de la fratele Ioan, în smerenia lui socotindu-se doar ”un slujitor al lui Dumnezeu”. Iată ce mi-a povestit:

DSC_0945”Sfinții Apostoli, când au tras la sorți, fiecare a primit la Ierusalim câte o misiune într-un colț de pământ. Sfântul Apostol Andrei a primit următoarea cale: a mers la cetățile Egiptului, apoi au urmat Grecia, Bulgaria, Cipru, Armenia, Siria, Macedonia, Rusia și în final a ajuns în acest loc în  anul 34 d. Hr împreună cu 12 ucenici. Însă, nu acesta a Continue reading

Lacul Techirghiol – de la legendă la realitate

Peisaje cu dealuri șerpuite care urcă și coboară, monumente istorice, biserici și chilii de cretă datate încă din perioada primului mileniu, peșteri ascunse sub movile, lacuri de calcar, toate acestea conturează imaginea feerică a zonei de sud-est a României, denumită Dobrogea.

DSC_0620O legendă vie ce completează înfățișarea misterioasă a acestei zone, este cea a lacului Techirghiol, situat la marginea localității Eforie Nord, la 12 km de portul Constanța. Provenită din etimologia turcă, denumirea lacului are o semnificație aparte și ascunde o Continue reading

Dincolo de biserica din zilele noastre

Există foarte puține biserici din nuiele și pământ în România, aproape neștiute de oameni, dar care ascund o mulțime de tradiții, obiceiuri, arhitecturi, moduri de viață, care merită să fie descoperite.

IMG_3853Una dintre acestea este biserica „Sf. Dumitru” din satul Izvoarele, județul Constanța, un sat foarte mic situat aproape de granița cu Bulgaria. În trecut satul purta denumirea de „Pârjoala”. Similare cu aceasta sunt și alte două biserici din satele apropiate Satu Nou și Strunga, toate având un loc consacrat în arhitectura de pământ și lemn din România. Biserica a fost atestată odată cu satul, în jurul anului 1812, însă nu se știe cu exactitate perioada din care datează. După modul în care este construită și materialele care au fost folosite (pământ, nuiele, lemn de stejar, stuf, paie de in), sigur aparține timpurilor grele în care Dobrogea a fost supusă otomanilor și migratorilor dinainte de ei.

Continue reading